După o zi tumultoasă petrecută în Chișinău și cu detalii vin mai tîrziu, în sfîrșit am ajuns cu întreaga echipă de bloggeri la București.

Orașul ăsta e chiar fenomenal, îţi dă palpitaţii de cum intri pe străzile lui.

Știu, calitatea imaginilor e proastă și nici 0,01% din ceea ce e București, dar astea sunt primele imagini. Acum, stau și vegetez pe spătarul autocarului și aștept să ne cazăm la hhotel. Prest ca va fi o zi palpitantă. E ora 06:44 cînd postez, din cînd în cînd somnul îmi mai doboară cîte o pleoapă…÷_÷

Ziua Recunoștinței, pe lîngă faptul că are în spatele ei o istorie, este o zi frumoasă în care poți zice un mulțumesc celui drag, asta dacă nu o faci de asemenea și în celelalte zile. Mă tot gîndesc acum și constat cît de atrași sunt oamenii de obiceiurile de peste ocean ca Halloween ca în asemenea zi  să vezi pe paginile lor vezi doar măști și chestiii ciudate, ca astăzi pe pagina mea să nu am nici ce număra în lista mea de prieteni pe cei care să fie interesați de această sărbătoare Recunoștinței. Straniu.

În fine, astăzi aș avea a mulțumi tuturor celor care mă înconjoară însă inima mea bate cel mai mult pentru una singură: cine alta dacă nu mama.

Știu că cuvintele mele nu acoperă nici un sfert dragostea ei, dar atîta cît pot a mulțumi încerc să-i spun zi de zi cît de prețioasă este. A rămas aceea tînără cu ochi negri și frumusețe izbitoare, doar timpul care nu e prea darnici cu nimeni i-a trasat în treacăt cîteva riduri, dar și acestea o înobilează. A rămas a fi mama mea veșnic tînără și la trup și în suflet și mai de seamă cel mai apropiat prieten care a existat și va existat vre-o dată. A fost mama cu o viață grea, dar care și-a sacrificat fiecare aptitudine pentru 3 copii, ca astăzi să ne privească cu drag cînd am crescut. Copii au tendința de a copia mai ales modelul mamei și încearcă mereu să fie ca ea. Asta am încercat și noi, totuși mama va rămîne originalul și noi doar copii ale ei. Mama, este femeia pe care e imposibil să nu o iubești, întodeauna a găsit o cale cu care să se coboare la nivelul fiecărei vîrste a noastre și să fie cel mai drag și scump om. Mama, e cea care te sună zi de zi și te întreabă dacă ai mîncat sau te-ai mai îngrășat 😀 mereu i se pare că ești prea slab sau că nu ai mîncat îndeajuns, sau nu ți-ai luat puloverul cel mai gros. Am ajuns să iubesc grijile ei exagerate, ele îmi dovedesc cît de mult mă iubește. Deși a fost din totdeauna cel mai mare critic al meu, am ajuns să văd cum mă modelează ea dacă mă las convinsă. Mama, în mintea fiecăruia sună în modul ei, dar cred că cu aceeași intensitate. Mereu încerc să-i mulțumesc pentru orice. Știu,  mulțumesc,  un cuvînt atît de simplu format din 9 LITERE nu poate acoperi nici pe departe universul iubirii unei mame și mai ales al mamei mele.

Fiecare poartă cu sine o mulțime de vise și pasiuni, unele împlinite, altele care nu au nici o șansă sau altele chiar așteaptă momentul oportun.

Ei bine, am o mulțime de pasiuni, pe unele le dezvolt, iar la altele visez că le-aș da frîu peste ani. Una din pasiunile mele nerealizate este călăritul. Din totdeauna mi-au plăcut caii. Poate e o chestie genetică, avînd în vedere faptul că tata și-a petrecut copilăria călărind mai toți caii care îi întîlnea. Țin și acum minte, cu lux de amănunte momentele cînd plecam la bunica în satul vecin și cum adesea străbăteam împreună cu unchiul meu străzile prăfuite de vară cu calul sau momentele cînd plecam pe deal la porumb și dormeam în carul cu iarbă verde și proaspătă. Au fost amintiri atît de frumoase care, deși sunt atît de departe, rămîn a fi atît de aproapede mine.

Pe lîngă frumusețea cailor domestici, nici nu se pune caracterul celor sălbatici care au mai  rămas. Și acum, se întîlnesc spectaculoase herghelii de cai în America de Nord și chiar și în România. Frumusețea acestor cai liberi, care nu au cunoscut jugul și răutatea omenească este de-a dreptul fascinantă.

Împreună cu prietena mea Nadia, am vizitat-o de curînd pe d-na Maria Grosu, unul din meșterii populari de la noi. A devenit un om drag, la care plecăm cu cea mai mare plăcere. De curînd ea a împlinit și frumoasa virstă de 73 de ani și ne-am hotărît să-i facem o surpriză.

Nici nu pot să descriu căldura cu care ne-a primit sau ce am simțit stînd lingă un foc cald, alături de um om drag. În cameră mirosea a mentă și lămîie, aducîndu-mi aminte de atmosfera de la bunici. Cît timp am stat la ea, am tot ascultat istorii despre anii trecuți și dacă s-ar părea că unii bătrîni sunt nițel pisălogi, am impresia că această doamnă v-a rămîne mereu tinără în suflet.

În camera ei de lucru, această veioză e străjerul ei fidel. Am o plăcere pentru astfel de lucru mărunte, simple în aparență, dar cu atîta esență.

Aceasta este ia pe care o brodează la moment. Sper ca în timpul apropiat să-mi procur și eu toate materialele necesare și să mă apuc de lucru. Mă bucur nespus de mult că o vom avea pe ea ca îndrumător. S-a oferit să ne ajute să facem aceste ii și presimt că iarna aceasta vom petrece mult timp împreună.

OAMENI DRAGI…